Mereu mi-a plăcut să fiu în spatele camerei. Îmi place cum te diferențiază în mulțime, astfel încât să poți "pluti" pe margini, oprindu-te ocazional pentru a surprinde câte un moment.

Fotografia documentară (ca și cinematografia, de altfel) este o artă crudă, ironică aș spune. Practic capturezi prezentul într-o clipă, dând naștere unui moment... ce ar fi trebuit să se evapore în trecut și care ar trebui să existe doar în amintiri, privite prin ceața evenimentelor ce au urmat.

Fotografiile ne obligă să vedem oamenii înainte ca viitorul să-i îmbrățișeze, ne permit să înghețăm un moment care a trecut pentru totdeauna, imposibil de reprodus. Și tocmai prin înghețarea acestuia, toate fotografiile mărturisesc despre topirea neobosită a timpului. Uneori, tot ce poți lua sunt amintiri, dar dacă ai norocul să surprinzi momentul, atunci va trăi pentru totdeauna.